Poiana Brasov Straja Transalpina Predeal Suior

Top al celor mai bune 5 partii din Romania realizat de revista Click si Mircea Olaru, ghid de turism la Enjoy Transylvania. S-a luat în calcul lungimea, calitatea şi gradul de dificultate al partiilor, cât şi peisajul şi posibilităţile de cazare din zonă.

Poiana Brasov ocupă primul loc în topul staţiunilor de schi din Romania datorită noilor amenajări. Lărgirea şi prelungirea pârtiilor, precum şi dotarea cu tunuri suplimentare de zăpadă au ridicat considerabil calitatea pârtiilor din zonă.



Pentru începători, Drumul Rosu rămâne în continuare cea mai lungă pârtie de schi din Romania (4.7 km). Schiorii avansaţi pot încerca pârtiile Sulinar (2,8 km, dificultate medie), Lupului sau Subteleferic (2,6 km, respectiv 2,2 km), ambele cu dificultate ridicată. Instalaţiile de cablu sunt variate şi oferă numeroase posibilităţi de abordare a pârtiilor: două telecabine, o telegondolă, două telescaune şi cinci instalaţii de teleschi.

Poiana Brasov se situează cel mai bine şi la capitolul cazare. Chiar dacă preţurile hotelurilor din staţiune sunt destul de piperate, schiorii cu buget redus au şi opţiunea de a se caza în Brasov. Pentru aceştia din urmă există curse regulate de autobuz către Poiană, doritorii ajungând astfel la pârtii în aproximativ 40 de minute.

Straja, statiunea cu unul dintre cele mai lungi sezoane de schi din Romania, a "suferit" și ea recent câteva modernizări de bun augur. La Straja se ajunge relativ uşor, venind pe Valea Jiului până în Lupeni, localitate situată la aproximativ 25 km de Petroşani. De aici există două variante: drumul asfaltat ce urcă în munte până în staţiune sau telegondola.



Începătorii pot încerca pârtiile Sf.Gheorghe (700 m) sau Platoul Soarelui (400 m), ambele deservite de instalaţii de teleschi. Pârtiile atractive pentru cei avansaţi sunt Lupului, Canal, Telegondola sau Constantinescu, toate având lungimi de până în 3 km. Ele pot fi unite în coborârea de pe Vf.Straja, rezultând astfel, în funcţie de starea zăpezii, o pistă lungă de peste 5 km.

Din punct de vedere al cazării, Straja nu străluceste prin hoteluri de mare capacitate. Oferta pensiunilor din zonă este însă extrem de bogată şi poate constitui chiar o variantă mai bună.

Transalpina Ski Resort, judeţul Valcea, este fără îndoială domeniul schiabil cu cel mai frumos peisaj din Romania. Pârtiile parcă se varsă în apele lacului Vidra, iar perpectivele ce se deschid spre munţii Făgăraş sau Parang sunt unice în ţară. Chiar dacă dezvoltarea acestei staţiuni este abia la început, frumuseţea locurilor şi cantitatea de zăpadă o plasează în top 3. Pentru a ajunge la Transalpina Ski Resort ai două variante: dinspre Petroşani, prin Obârşia Lotrului (35 km), sau dinspre Valea Oltului, prin Brezoi (65 km) şi Voineasa.

Webcam Live Ski Resort Transalpina camera web onlne cu vedere la partia statiunii si Lacul Vidra



Există 3 pârtii principale deocamdată, câte una pentru fiecare categorie de schiori (începători, mediu, avansat), totalizând aproximativ 3,5 km lungime. Există însă un plan de dezvoltare pe următorii ani pentru extinderea domeniului schiabil până la 50 km de pârtii. Instalaţiile de cablu sunt tot trei la număr: o telegondolă, un teleschi şi un telescaun. Staţiunea suferă la capitolul cazare. Există doar câteva pensiuni în raza a 10 km de pârtie. Cele mai multe opţiuni sunt în Voineasa, localitate aflată la 30 km distanţă. Pentru cei care vor să schieze în mijlocul munţilor, departe de aglomeraţia marilor staţiuni, Transalpina Ski Resort este alegerea ideală.

Predeal: Este o staţiune binecunoscută românilor, ce oferă multiple posibilităţi de cazare şi de petrecere a timpului liber în afara schiului. Un sejur la schi aici poate fi completat cu o vizită la castelul Peles din Sinaia, o călătorie cu telecabina pe platoul Bucegilor la Babe şi la Sfinx, sau cu o plimbare de seară în Piaţa Sfatului din Brasov.



Două instalaţii de teleschi şi una de telescaun duc turiştii la punctul de plecare către pârtii. Există variante pentru toate nivelurile de experienţă: Clabucet Şcoala, Sosire sau Varianta pentru începători, Clabucet (2.1 km) şi Cocoşul ( 2.2 km) pentru cei de nivel mediu şi Sub Teleferic (1.2 km) pentru experţi.

Suior: La doar 18 km de Baia Mare, în masivul montan Mogoşa, regăsim staţiunea Şuior. Un sejur de schi în inima Maramureşului nu este complet fără a te caza într-una dintre numeroasele pensiuni din zonă. Tradiţiile şi obiceiurile localnicilor, alături de delicioasele bucate maramureşene, vor adăuga savoare zilelor petrecute pe pârtie.



Domeniul schiabil nu este foarte mare şi oferă 5 pârtii de nivel de dificultate mediu şi avansat. Mogoşa este pârtia cea mai lungă (2.2 km). Staţiunea beneficiază de doua telescaune, un teleschi, instalaţii de zăpadă artificială şi nocturnă.

Mai multe harti ale partiilor de schi din Romania pe www.i-tour.ro, un proiect de informare turistica.

Webcam live Wego Kite Spot Constanta

Webcam Live Constanta

camera web online cu vedere la plaja Zoom Beach - Wego Kite Spot

Harta turistica Neamt

Harta rutiera - Harta turistica a judetului Neamt

Harta partii schi Azuga live webcam Azuga

Pe langa principalele partii: Sorica: lungime 2100 m, Cazacu: lungime 1920 m, Cazacu varianta: lungime 400 m, Cazacu bretea: lungime 716 m, Sorica Sud - lungime 770 m si La Stana - lungime 910 m, Azuga are amenajate (in vecinatatea partiei Cazacu) partii de schi fond, randonee şi un traseu de snowboard, domeniul schiabil insumeaza astfel peste 10 km.

Harta partii schi Azuga



Webcam Live Azuga
DN 1 - Partia Cazacu - Partia Sorica

Harta rutiera Italia live webcam Roma


Italia situata in Peninsula Italica se invecineaza cu Franta la nord-vest, Elvetia si Austria la nord și cu Slovenia la nord-est. De asemenea inconjoara doua enclave independente San Marino si Vatican, si cuprinde insulele din Marea Mediterana, Sicilia și Sardinia.

Capitala Italiei este orasul Roma

Harta rutiera Italia


Italia este subdivizata administrativ in 20 de regiuni: Abruzzo, Apulia, Basilicata, Calabria, Campania, Emilia-Romagna, Friuli-Venezia Giulia, Le Marche, Liguria, Lazio, Molise, Piemont, Sardinia, Sicilia, Toscana, Trentino - Tirolul de Sud, Valle d'Aosta, Veneto si Umbria.

Bran live webcam Castelul Bran

Comuna Bran, situata la 30 de km de municipiul Brasov, recunoscuta ca o importanta atractie turistica, pe langa Castelul Bran, principalul obiectiv turistic care atrage sute de mii de turisti, a dezvoltat si o zona de schi (Zanoaga), compusa din 3 partii, fiecare deservita de teleschi propriu: Clincea - 680 m, Sub Teleferic - 650 m si Junior - 220 m. .

Harta rutiera detaliata Bran



Webcam Live Bran - Brasov

camera web online cu vedere la Castelul Bran

Harta rutiera Zalau Harta turistica Salaj

Harta rutiera - Harta turistica a judetului Salaj

Harta rutiera detaliata Zalau




Bâlea Lac - Munții Făgăraș